CRESCATORIA IULIAN

CRESCATORIA IULIAN

         AICI GASIM PORUMBEI VOIAJORI, PORUMBEI DE ORNAMENT, IEPURI ANGORA, PORCUSORI DE GUINEEA SI CANARI DE CANTEC, BIBILICI.

Iepuri de Angora

Datorita blanii sale lungi spectaculoase, iepurele de Angora este o rasa faimoasa. Initial, crescut numai pentru parul lui de textura lanii, iepurele de Angora este astazi, de asemenea, o rasa de iepuri de companie. Desi iepurele de Angora este un excelent animalut de companie, blana lui lanoasa este inca colectata, toarsa si tesuta, neimplicand ranirea iepurelui, creandu-se in urma acestui proces obiecte de imbracaminte si paturi incredibil de pufoase. Cu alte cuvinte, puteti avea un iepure de Angora in casa pe care puteti sa-l si imbracati, la fel de bine!

Cu toate acestea, parul lor este o sabie cu doua taisuri: iepurele de Angora necesita o ingrijire periodica (pieptanare si periere) si parul lui trebuie indepartat (tuns) la fiecare 3 luni.

Istoricul si originea

Originea exacta a iepurelui de Angora nu este cunoscuta cu exactitate; unii sunt de parere ca ei sunt originari din Ankara, Turcia si ca au fost introdusi in Europa la inceputul anilor 1700. Indiferent de tara de origine, iepurele de Angora si-a facut aparitia in cele din urma in Statele Unite, pentru prima data, in 1934.

Aspectul exterior si dimensiunile

In prezent exista patru rase distincte, recunoscute, de Angora: Angora engleza, Angora franceza, Angora uriasa si Angora satinat.

Iepurele de Angora englezesc

Cea mai mica dintre cela patru rase, Angora engleza are un corp compact si mic, blana lanoasa, matasoasa si lunga, mot in frunte, favoriti la nivelul obrajilor, clopotei la nivelul urechilor si papucei la nivelul extremitatilor membrelor. Iepurele matur cantareste intre 2,2-3,5 kg. Iepurele de Angora englez are o blana fina si delicata, care necesita o ingrijire periodica. Datorita manipularii si ingrijirii periodice necesare, majoritatea iepurilor de Angora englezesti au tendinta de a fi foarte prietenosi si blanzi. Exista multe varietati de culoare acceptate, incluzand, dar nelimitandu-se la alb, alb pointed, negru, albastrui, ciocolatiu, liliachiu, castaniu, cafeniu si asemanator carapacei de broasca. Daca iepurasul dumneavoastra participa in expozitii, el trebuie sa aibe blanita intr-o singura varietate de culoare, amestecurile nefiind acceptate.

Iepurele de Angora frantuzesc

A doua rasa ca talie dintre cele patru, Angora franceza este o rasa de talie medie, neprezentand zulufii de la nivelul fetei intalniti la Angora engleza. La maturitate, iepurele poate atinge o greutate de 3,5-4,7 kg. Iepurele de Angora frantuzesc prezinta fire de par de protectie aspre care se strecoara prin puful profund lanos, astfel ca necesita mai putina ingrijire. Aceasta rasa se preteaza persoanelor care-si doresc ca animalutul lor sa aiba parul lung, dar care sa necesite putin timp pentru a-l intretine. Iepurii de Angora frantuzesti au tendinta de a fi un pic mai incapatanati si mai distanti. Toate varietatile de culoare acceptate pentru Angora engleza sunt acceptate si la Angora franceza. In plus, la Angora franceza este, de asemenea, acceptata si varietatea „broken”, adica albul este asociat cu o alta culoare.

 

Iepurele de Angora urias

Iepurele de Angora urias este cel mai mare dintre cele patru rase. Iepurele trebuie sa fie suficient de inalt, cu corpul compact, robust, atingand la maturitate o greutate de minim 4,5 kg. Acesti iepuri au un metabolism mai lent; aportul de hrana trebuie sa fie mai mic decat cel proportional taliei lor. Singura varietate de culoare acceptata pentru iepurii de expozitie este albul cu ochii rubinii.

Iepurele de Angora satinat

Angora satinat seamana foarte bine cu o varianta mai mica a Angorei frantuzesti. El a fost initial creat prin incrucisarea iepurilor din rasa Angora frantuzeasca si iepurii satinati. Trasatura care-i diferentiaza de celelalte rase de Angora este textura blanii lor, mai subtire, mai stralucitoare si intotdeauna de o culoare mult mai intensa decat celelalte rase de Angora. La maturitate, iepurele de Angora satinat poate atinge o greutate corporala de 3-4,5 kg. Iepurii de Angora satinati, in special tineretul, necesita o ingrijire periodica datorita finetii blanii lor. Varietatile de culoare acceptate sunt aceleasi ca in cazul Angorei englezesti si frantuzesti. Daca iepurasul dumneavoastra participa in expozitii, el trebuie sa aibe blanita intr-o singura varietate de culoare, amestecurile nefiind acceptate.

Adapostirea

Multi iepuri pot fi crescuti cu usurinta in casa. Ei pot fi invatati sa-si faca nevoile la litiera.

Aveti grija ca iepurilor le place sa rontaie asa ca asigurati-va ca toate cablurile sunt bine ascunse si obisnuiti-va cu ideea ca o parte din mobila dumneavoastra va fi roasa. Daca alegeti sa-l tineti in cusca, asigurati-va ca cusca are minim dimensiunile de 60x60x120 cm. Daca cusca are planseul din sarma, peste acesta este bine sa asezati o scandura din lemn pe care iepurele sa poata sta astfel incat picioarele sale sa nu fie lezate.

Pentru iepurii de apartament se preteaza mai degraba o cusca cu grilaj din plastic si fundul mobil din plastic perforat, cu tavita pentru evacuarea dejectiilor. Cusca trebuie sa fie prevazuta cu o pardoseala absorbanta cu fund dublu. Cusca trebuie sa fie spatioasa pentru a-i oferi iepurelui conditii confortabile de odihna, miscare, hranire, adapare, reproductie, fatare si crestere a puilor.

Dimensiunile si forma custii depind de starea fiziologica si de destinatia animalutelor.

In interiorul custii se va amplasa fie un vas, fie un jgheab pentru nutreturile voluminoase (uscate sau verzi). De asemenea, va fi necesara amplasarea unui alt vas pentru nutreturile concentrate si a adapatorilor.

Curatatea custilor si a accesoriilor se va face periodic.

Hranirea

Iepurii de angora sunt animale erbivore, putin pretentioase. Alimentatia este un factor esential in mentinerea sanatatii iepurelui. Iepurii consuma nutreturi de origine vegetala: plante verzi, fibroase uscate, suculente, radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate.

Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei. Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat. Cartofii se administreaza numai fierti.

Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa administrandu-se seara. Nutreturile concentrate vor fi administrate sub forma de granule.

Asigurarea apei proaspete in permanenta este un factor esential. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor.

Daca iepurii sunt crescuti in apartament, este recomandat sa fie hraniti cu meniuri complete speciale pentru iepurasi pe care le gasiti in pet-shop-uri si care le asigura un regim alimentar echilibrat si complet. Necesarul de granule pentru iepurele de Angora este de un sfert de pahar/2 kg corp, zilnic. Iepurii mai mici de 8 luni pot fi hraniti cu granule simple pe baza de lucerna la discretie.

Nu se recomanda administrarea in hrana iepurilor a urmatoarelor produse: dulciuri, prajituri, mere, pere, pepeni, zmeura, mure, ananas, banane si struguri care sunt bogate in glucide si i-ar putea determina iepurelui diferite tulburari gastro-intestinale.

Aspecte particulare

Puii se nasc lipsiti de par, cu ochii inchisi. La 4-5 zile dupa nastere, parul incepe sa creasca pe cap, pentru ca la varsta de 18-20 zile, corpul sa fie in intregime acoperit cu par. Ochii se deschid la varsta de 10-12 zile.

La iepure, incisivii superiori sunt dubli. Iepurii se nasc cu incisivi si premolari; unii dinti au caracter permanent, iar altii sunt de lapte si vor fi schimbati.

Odata cu inaintarea in varsta, apar modificari ale dintilor, unghiilor, ale parului, oaselor si ale organelor genitale. La varsta de 60 zile se produce prima naprlire.

Unghiile subtiri, elastice si ascutite cresc continuu, dar, pana la varsta de 1 an, ele nu sunt observabile, intrucat sunt acoperite de parul labutelor. Odata cu inaintarea in varsta, unghiile se modifica, devenind moi, lungi, groase si tot mai curbate. Culoarea lor se inchide cu trecerea timpului, iar pe suprafata lor apar valuri circulare de corn, care indica perioadele de gestatie sau de hranire deficitara.

Oasele lungi cresc pana la varsta de un an.

Viata reproducatoare

Maturitatea sexuala este atinsa de iepurele de Angora in jurul varstei de 4-6 luni.

Varsta optima pentru imperechere este de la 7-8 luni. Imperecherea se face dimineata intre orele 6-7 si seara intre orele 18-20 in lunile de vara si intre orele 10-15 in lunile de iarna. Actul imperecherii dureaza circa 2 minute. Femelele pot fi folosite la reproducere pana la varsta de 3 ani, iar masculii pana la 2-3 ani. In cazul exemplarelor valoroase, viata reproducatoare poate dura pana la varsta de 4-5 ani.

Controlul gestatiei se face prin palparea abdomenului, fetusii putand fi simtiti dupa 14 zile de la monta. Fatarea se produce fara dificultati, rareori intalnindu-se distocii sau hemoragii dupa fatare.

Femela este prolifica dand nastere la 5-8 pui/fatare si putandu-se reproduce de 3-5 ori pe an.

Ingrijirea

Iepurii sunt animale active carora le place sa alerge si sa sara, astfel ca este esential sa le asigurati un spatiu sigur pentru miscare. Daca lasati iepurasul liber prin casa, trebuie sa fiti atenti la cablurile electrice intrucat acesta are tendinta de a le roade.

Blana iepurelui trebuie periata aproape zilnic, pentru a o mentine curata si lucioasa, pentru a indeparta eventualele fire de par moarte, parazitii sau alte mizerii.

Saptamanal se vor verifica dintii, nasul, ochii si urechile pentru a le mentine in perfecta stare si pentru a descoperi eventualele aspecte anormale.

Unghiile, daca nu sunt tocite in mod natural, vor fi taiate la fiecare 2 luni.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor iepuri, iepurele de Angora nu tolereaza temperaturile extreme, prea scazute sau prea ridicate. Sunt predispusi obstructiilor datorate ghemurilor de par si incurcarii blanii daca nu sunt ingrijiti adecvat. Iepurii trebuie periati zilnic pentru a inlatura parul mort, care ar putea induce problemele anterior mentionate. Alte implicatii de ordin medical includ raia auriculara, pasteureloza, bolile respiratorii, afectiunile dentare, litiaza urinara si fracturile de coloana.

Indiferent de varsta, iepurele de Angora este predispus diferitelor boli infectioase, nutritionale, parazitare si micotice, precum si diferitelor afectiuni de reproducere. Printre cele mai frecvent intalnite si cele mai agresive ca evolutie, la iepure se semnaleaza urmatoarele boli:

Boala hemoragica a iepurilor este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza cu predilectie iepurii in varsta de peste 50 de zile si care se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin anorexie, apatie, jetaj spumos-hemoragic sau epistaxis, semne nervoase cu agitatie puternica si tipete inainte de moarte. Masculii sunt mai sensibili. Animalele cu forme clinice se eutanasiaza, neexistand un tratament specific, iar cele sanatose se vaccineaza de urgenta.

Mixomatoza iepurelui este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza iepurii de orice varsta. Dupa o perioada de incubatie variabila (4-10 zile), boala debuteaza cu hipertermie (febra) si blefaroconjunctivita sero-mucoasa si apoi muco-purulenta. Ulterior, boala poate evolua sub trei forme:

- forma nodulara, forma principala de manifestare a bolii, se caracterizeaza prin aparitia in tesutul conjunctiv subcutanat din regiunea capului (pleoape, bot, urechi) si apoi in regiunea organelor genitale, pe abdomen si perianal a unor tumefactii edematoase, pastoase. Nodulii cresc in mod continuu, deformand regiunile in care se formeaza;

- forma respiratorie este forma cea mai des intalnita la sugari si tineretul intarcat, terminandu-se cu moartea rapida a animalutului;

- maladia butonilor rosii sau negri se constata la iepurii de Angora la 7-10 zile dupa recoltarea parului si se caracterizeaza prin eruptii cutanate, initial rosii si apoi maroniu-negricioase, situate in zonele depilate.

Animalele depistate sau suspecte de mixomatoza sunt eutanasiate.

In scopul prevenirii acestor maladii infecto-contagioase exista un vaccin bilavent contra mixomatozei si hemoragiei septice, care se administreaza de doua ori pe an, primavara si toamna, la iepuri incepand de la varsta de 1 luna.

Leucoza iepurilor sau leucemia limfoblastica este o viroza rara a iepurelui care se manifesta prin simptome putin caracteristice, slabire continua pana la cahexie si marirea in volum a nodulilor limfatici.

Achizitionarea

Achizitionarea acestui tip de animalut se poate face de la diversele pet-shop-uri sau chiar de la crescatori. Ceea ce este mai greu este alegerea unui exemplar sanatos. Varsta optima de achizitionare a acestor animalute este de circa 2-3 luni, pana la aceasta varsta trebuind sa stea alaturi de mama pentru a se dezvolta adecvat.

La fel de important este ca viitorul proprietar sa-si insuseasca minime informatii cu privire la hranirea, adapostirea, ingrijirea, comportamentul natural si principalele boli ale iepurelui. Cunoscand aceste lucruri va va fi mai usor si veti putea sa-i oferiti „prietenului” dumneavoastra cele mai bune conditii pentru a fi pe deplin fericit si sanatos.

Un iepure sanatos este vioi si sperios, are blanita curata, fina si lucioasa, ochii sunt clari, sticlosi, iar zona anala este curata, fara resturi de materii fecale.

Speranta medie de viata a iepurelui de Angora este de 5-6 ani. Daca iepurii sunt sterilizati inca din primii ani de viata, speranta de viata poate creste pana la circa 10 ani.

 

Porcusorul de Guineea 

Porcusori de Guineea sunt linistiti si nu musca, nu sunt activi noaptea in comparatie cu hamsterii, de aceea sunt considerate animale de casa potrivite pentru copii.

Daca sunt corespunzator ingrijiti, acestia pot avea o durata de viata de 10 ani.


Intretinerea Porcusorilor  de Guineea

Spatiul special amenajat pentru cresterea a doi porcusori este o cusca. Aceasta ar trebui sa aibe o marime minima de 1,00 m x 0,50 m. Totusi, cu cat este mai mare, cu atat este mai bine.

Cel mai bun recipient pentru apa este sticla, aceasta fiind mult mai igienica si nu se varsa atat de usor precum bolurile, iar pentru mancare sunt indicate recipientele grele, care nu pot fi doborate usor. O casuta mica, unde sa se poata retraga micuta rozatoare, dar si rumegusul de calitate, care are rolul de sugativa in cazul urinarii, reprezinta adapostul si lucul de joaca ideal pentru noul membru al familiei.

Multi iubitori de animale si in acelasi timp pasionati de construirea diferitelor casute sau jucarii din lemn pentru prietenii cuvantatori, trebuie sa aiba grija sa nu lacuiasca materialele, deaoarece exista pericolul ca micii porcusori sa se otraveasca.

Este posibila si constructia unui “adapost” exterior. Acesta trebuie prevazut neaparat cu o aparatoare impotriva soarelui puternic, avand in vedere faptul ca Porcusori de Guineea sunt extrem de sensibili la temperaturile ridicate. In timpul iernii, casuta trebuie sa fie “tapitata” cu mult fan in interior si cu pacura sau carton in exterior.

Hrana Porcusorului de Guineea

In comert se gaseste hrana amestecata cu vitamina C. Acest lucru este deosebit de important in alimentatia porcusorilor, deoarece organismul acestora nu produce necesarul de vitamina C. In niciun caz, acestia nu trebuie hraniti cu alimente pentru iepuri, acest lucru ducand la subnutritie.

In cazul in care nu sunteti siguri de cantitatea de vitamina C din hrana, puteti adauga si in apa sau puteti cumpara acest amestec din magazinele de specialitate.

Fanul proaspat si de calitate este foarte important pentru Porcusori de Guineea si trebuie sa le stea permanent la dispozitie. Fructele si legumele au un loc fruntas in lista de meniu: mere ( fara samburi si coaja acestora ), morcovi, castraveti, ardei, salata in cantitati mici, rosii, porumb, banane, urzici, varza, iarba. Mancarea proaspata trebuie sa fie la temperatura camerei. Painea tare, dar fara mucegai, este indicata pentru ascutirea dintilor.

Dulciurile nu sunt indicate, pentru ca acestea contin mult zahar si aromanti daunatori pentru dinti, dar si pentru intregul organism.

Comportament

Cel mai ciudat comportament si cel care iese cel mai tare in evidenta este atunci cand porcusorii isi manaca blanita. Stiintific, acest lucru nu a fost elucidat inca, nu se stie cauza exacta, dar exista mai multe presupuneri:
- lipsa fanului  ( cu toate ca si atunci cand in cusca este mult fan porcusorul nu renunta la acest  obicei )
- subnutritie
- comportament dominant ( se intampla in cazul in care porcusorul care se impune ii mananca blanita celuilalt )
- factori psihici ( stress, plictiseala )

In cazul in care acest lucru se intampla frecvent, iubitorii acestor animale trebuie sa fie atenti ca porcusorii sa aiba suficiente ocupatii ( jucarii, trasee, lemne de ros, etc ).

Date despre Porcusorii de Guineea

Cat de mult creste un porcusor? Cat cantaresc puii? Care este durata de viata sau temperatura corpului?

Provenienta: America de Sud
Durata maxima de viata: 15 ani
Durata medie de viata: 6 pana la 8 ani
Lungimea corpului: 20 - 35 cm
Greutate: Femela 800 g pana la 1200 g; Mascul 900 g pana la 1400 g
Masa creierului: 4,5 g
Numarul nou nascutilor: 1 pana la 7; de obicei 2 pana la 4
Temperatura normala a corpului: 37,5 °C pana la 39,8°C

 

 

Canari de Cantec

Istoria Canarilor
Originea şi istoria canarului

ISTORIA – Curajoşii navigatori genovezi în secolul paisprezece au descoperit un arhipelag compus din treisprezece insule, nu departe de coasta occidentală a Africii.
In arhipelagul insulelor Canare într-o vegetaţie sălbatică trăia o minusculă pasăre granivoră de numai 12 cm şi cu un cântec melodios. Penajul canarului ancestral era un fond verde-galben cu dungi gri-maronii, foarte util pentru a se ascunde în desişul pădurii.
Serinus Canarius este denumirea stiinţifică a canarului şi a fost introdus în Europa pentru prima dată de Giovanni di Bethencourt în anul 1402; acest navigator francez l-a dat în dar alteţei sale Enrico II de Castiglia care a rămas uimit de cântecul său şi de adaptabilitatea sa la viaţa în captivitate. In consecinţă pe Bătrânul Continent a început un intens comerţ cu această docilă pasăre care a devenit o adevărată afacere în 1493, când spaniolii au cucerit arhipelagul insulelor Canare, Azzorre şi Madera.
Castiglianii având monopolul total au interzis vânzarea femelelor de canar pentru a evita ca cei interesaţi să-şi deschidă propriile crescătorii, datorită faptului că această pasăre minunată se reproducea în captivitate cu foarte mare uşurinţă. In schimb masculii cu cântecul lor plăcut au făcut ca numărul pasionaţilor în Europa să crească foarte mult. Asta până într-o zi de la sfârşitul secolului şaisprezece, când printr-o glumă a destinului, o corabie provenind din insulele Canare cu o încărcătură considerabilă de canari a naufragiat în apropierea insulei Elba.
Evident canarii au fost puşi în libertate pentru a nu fi înghiţiţi de ape, şi aceştia s-au obişnuit de minune cu noul habitat încrucişându-se cu femelele păsărilor de pe insulă şi creându-se un nou hibrid. Astfel abilii comercianţi italieni şi-au dat seama imediat de această sursă de îmbogăţire, au capturat noile exemplare pe care le-au vândut în întreaga Europă, realizând astfel o nouă ”pasiune” pentru iubitorii de animale: creşterea canarului.

 

Din canarul ancestral s-au obţinut o mulţime de mutaţii de culoare. Prima mutaţie survine în jurul anului 1670 într-o crescatorie germană, unde printr-o anomalie a penajului puii s-au născut cu o culoare galbenă şi mulţumită unei selecţii de încrucişare între aceşti subiecţi mutanţi se obţine canarul galben.
Mutaţia roşie s-a obţinut în 1920 de un crescător german, printr-o hibridare între o cănăriţă galbenă şi un carduelite (cardinalul de Venezuela). Subiecţii de sex masculin rezultaţi din această încrucişare sunt fertili în timp ce femelele nu sunt. Se încrucişează aceşti hibrizi cu alte cănăriţe galbene, dar se obţine mereu acelaşi rezultat, femelele nu sunt fertile în timp ce masculii sunt. Trebuie să aşteptăm a patra generaţie pentru a avea un subiect de talia şi forma unui canar cu o splendidă culoare roşie, un minunat dar al naturii cu progenituri feminine fertile.

Origine. Canarii de culoare sunt împărţiţi în două grupe

Lipocromici: care sunt lipsiţi de desen datorită faptului că lor le lipseşte melanina (totală inhibiţie); lipocromul poate fi: galben, roşu, alb, ivoriu, ivoriu roşu.

Melaninici: care au un desen datorită faptului că este prezentă melanina (substanţe pigmentante) care dau penajului o culoare închisă. Melaninele sunt de trei feluri: feomelanine, eumelanine negre, eumelanine brune. Canarii melaninici cu melanina oxidată sunt: negru brun şi brun, în timp ce canarii melaninici cu melanina redusă sunt : agat şi isabel. Apoi sunt canarii melaninici pastel (al doilea factor de reducere), canarii melaninici opal (al treilea factor de reducere), canarii melaninici rubin (al patrulea factor de reducere), canarii melaninici satin (al cincilea factor de reducere), canarii melaninici topaz (al şaselea factor de reducere). Există şi trei mutaţii noi, care sunt: Onix, Eumo şi Ametist. Un canar este identificat în baza prezenţei culorii în penaj. Cele trei categoriile sunt: intens, brinat şi mosaic.

CANARI DE CÂNTEC

Harzer Roller. Harzer Roller e un canar de origine germană, cântecul său e melodios şi profund, fiind executat cu ciocul închis şi în mod rulat. Talia sa e de circa 14 cm, iar corpul său e asemănător cu al canarilor de culoare, uşor fusiform, de culoare galben-verde. Acest simpatic cântăreţ preferă melodiile neîntrerupte şi este apreciat în baza execuţiei a opt melodii conform standardului german, astfel: Hohrollen, Knorren, Wasserroller, Glucken, Schockeln, HohlKingel, Pfeifen, Klingeltouren. Si alte trei melodii (cu defecte): Klingelrolle, Schwirren, Aufzug.

Malinois Waterslager. Malinois Waterslager e un canar de origine belgiană. Cântecul său e armonios cu sunete puternice şi grave, fiind executat cu ciocul deschis, astfel reuşind să facă şi fraze rulate. Talia sa e în jur de 15 - 16 cm, de culoare galben sau galben cu pete verzi pe cap. Masculii sunt galben intens, iar femelele galben brinat. Malinois preferă melodiile întrerupte şi chiar ştie să imite melodiile de privighetoare. Reproduce "sunete de apă" şi pentru asta se cheamă Waterslager. Puii trebuie să înveţe melodiile de la maeştri cântători şi şcoala prevede trei faze: deprindere, perfecţionare şi ascultare. Melodiile CANARULUI MALINOIS WATERSLAGER sunt 13 la număr:

  • Klokkende (sunete de cadere de apă cu picături lente; sunete de apă crescătoare, fie "metalice" fie "rotunjite")
  • Bollende (sunete de cadere de apă cu picături rapide; sunete de apă "clocotitor")
  • Rollende (sunete de apă care curge; sunete rulate)
  • Chorr e Knorr (rulada profundă)
  • Staaltonen (sunete metalice)
  • Fluiten (sunete de flaut)
  • Woeten (fraze de privighetoare)
  • Bellen (clopoţei prelungiţi şi sacadaţi)
  • Belrol (clopoţei prelungiţi şi rulaţi)
  • Fluitrol (flaut prelungit)
  • Tjokken e Tjokkenrol (fraze de privighetoare şi fraze de privighetoare prelungite)
  • Schokkel Waterschokkel (sunete balansate de ninna nanna şi sunete balansate de ninna nanna cu ecou de sunete de apă)
  • Onvoorziene toen (fraze imprevizibile)

Timbrado Timbrado e un canar de origine spaniolă, cântecul său e puternic şi melodiile sale cu triluri sunt foarte originale. Cântecul său îl execută cu ciocul deschis şi melodiile sunt foarte diferite, unele continue, altele discontinue. Talia e redusă (12 - 13 cm) şi este foarte asemănător cu canarul salbatic, dar cu o formă alungită şi fusiformă. Culoarea sa e verde, galben bălţat sau verde pestriţ. Melodiile lui Timbrado conform standardului spaniol sunt: Timbre metalico, Nota de enlance, Notas rodadas, Nota batida, Cascabel, Cloqueos, Castanuela, Floreos basicos, Floreos adorno, Notas compuestas, Campana, Notas de agua.

CANARI DE FORMĂ ŞI POZIŢIE

  • CANARI NORMALI
  • Ciuffato
  • Tedesco
  • Rasa Spaniolă
  • Munchener
  • Columbus
  • Bernois
  • Bossu
  • Hoso

CANARI RASE ENGLEZEŞTI

  • Lizard
  • Border
  • Gloster
  • Crested
  • Norwich
  • Yorkshire
  • Crest-Bred
  • Fife
  • Fancy
  • Lancashire
  • Scotch
  • Fancy
  • London
  • Fancy Norwich
  • Crested

CANARUL SAXON

Origine: Canarul saxon provine direct din exemplarele sălbatice din insulele Canare, care în urma naufragierii navei care îi transporta, la mijlocul secolului XVI, s-au răspândit pe insula Elba. De aici au trecut în peninsulă unde au fost crescuţi şi reproduşi în număr mare, fiind obiect de comerţ cu persoane din alte naţiuni europene, în special statele germanice.

Caracteristici: Este vorba de o rasă de culoare, în care culorile cele mai comune sunt verde, verde-galben, galben în tonalităţile lămâiei şi alb. Lungă de circa paisprezece centimetri, pasărea prezintă un corp svelt plin de vitalitate şi robust, puţin pretenţios, rustic şi prolific cu un cântec puternic şi plăcut. Atât e de plăcut cântecul acestuia, că unii autori în special cei francezi, includ saxonul între rasele de cântec decât între cele de culoare. Este o pasăre ideală pentru crescătorii începători, care trebuie să câştige experienţă în reproducerea acestor păsări.

CANARUL CU FACTORUL ROSU

Origine: La originea acestui canar stă încrucişarea dintre o femelă de canar cu Cardinalul de Venezuela. Primele hibridări au avut loc la sfârşitul secolului trecut, dar experimentări sistematice cu intenţia de a schimba culoarea penajului s-au realizat în jurul anului 1930. O problemă controversată este dacă Saxonii se pot considera o rasă sau dacă numai aceştia prezintă culoarea roşie. Deşi la începutul hibridării cu Cardinalul de Venezuela au fost implicaţi canarii Saxoni şi deoarece caracteristicile Canarului cu factorul roşu sunt cele ale canarilor Saxoni, este clar că în continuare au fost folosite la hibridare şi cănăriţe din alte rase.

Caracteristici: Varietatea roşu-portocaliu se împarte în două grupe: cu fondul deschis şi cu fondul închis. Canarii cu fondul închis cuprind patru tipuri: bronz, brun, agat, isabel, în timp ce canarii cu fondul deschis prezintă un singur tip, cel lipocromic. Fiecare tip se împarte la rândul său în trei categorii determinate de caracteristica penajului: intens, brinat (brumat) şi mosaic.

Iată principalele categorii: Lipocromici: Roşu intens – Roşu brinat – Roşu mosaic Ivoriu roşu intens – Ivoriu roşu brinat – Ivoriu roşu mosaic Melaninici: Negru roşu intens – Negru roşu brinat – Negru roşu mosaic Brun roşu intens – Brun roşu brinat – Brun roşu mosaic

CANARI DE CULOARE LIPOCROMICI

Alb

La canari există două tipuri de alb: albul dominant obţinut prin selecţii repetate urmărindu-se deschiderea culorii penajului şi albul recesiv, rezultat în urma unei mutaţii. Albul dominant este un alb impur, cu uşoare urme de culoare lipocromică galbenă prezentă în general pe extremităţile penelor lungi sau pe curbura aripilor. La exemplarele de calitate, aceste umbre sunt aproape invizibile. Albul recesiv este în schimb un alb pur, care nu prezintă nici un semn de culoare. Intre altele aceşti canari au epiderma uşor albăstruie faţă de exemplarele Alb dominant la care epiderma este de culoare trandafirie. Canarii Alb recesiv au epiderma de culoare violacee.

Galben

Este culoarea cea mai răspândită la canari, celelalte culori provenind în urma unor mutaţii. Există trei varietăţi de culoare, primele două fiind dependente de faptul că penajul este intens sau brinat (brumat). Galben brinat prezintă o tonalitate ce aminteşte de culoarea paielor mature, culoare care trebuie să fie uniformă, o brinatură prea accentuată diminuează valoarea exemplarului şi constituie un defect prin prezenţa de zone albe în special la exemplarele prea deschise la culoare..................................... Canarul Galben intens are o culoare galben lămâie, cât mai uniformă fără umbre de culoare. Tonalitatea galben lămâie este determinată de aşa zisul ”factor optic pentru albastru” care îşi trage originea de la structura particulară a penajului. Lumina trecând prin stratul superficial al penajului produce un efect optic special de culoare albastră: lumina neabsorbită de pigmentul maro produce culoarea albastră, în timp ce lumina neabsorbită de pigmentul galben determină prin efectul optic culoarea galben lămâie, intens şi uniform, cu reflexe verzi-albastre. Factorul optic poate fi incomplet şi în acest caz se poate stabili toată gama de gradaţii intermediare. Prezenţa brinaturii reduce foarte mult valoarea acestei verietăţi de culoare. Canarii cu factorul Mosaic sunt acei canari care au două culori bine distincte şi care după apartenenţa lor la lipocromici sau la melaninici, prezintă o culoare generală albă cretoasă sau gri argintie sau brună sau bronz sau agată Canar galben mosaic sau isabelă, acoperit cu culori variabile de la roşu la galben-portocaliu şi galben localizate în zone alese ca: frunte, obraji, bărbie, sprâncene, spate, piept şi coadă. La femele colorarea din zonele alese este mai puţin extinsă decât la masculi, iar aceste zone, la exemplarele de calitate, la ambele sexe, trebuie să fie bine desenate şi definite. Canar mosaic Pui de canar mosaic Ivoriu Factorul ivoriu (fildeş) se găseşte atât la canarii lipocromici cât şi la cei melaninici, dar numai la prima categorie se manifestă într-o manieră cu adevărat apreciabilă. Nu se cunoaşte bine originea acestei culori, realizată în urma unei mutaţii. Factorul ivoriu e legat genetic de sex, recesiv în confruntarea cu culorile galben, roşu şi alb. Când acest factor se manifestă la un canar galben avem un penaj alb care ne aminteşte de culoarea fildeşului, iar dacă se manifestă într-o varietate de culori spre roşu avem o gamă de culori de la roşu ivoriu la roşu palid. O uşoară brinatură măreşte calitatea aceste varietăţi, printr-un aspect al penajului mai moale şi delicat.

Lipocromici cu factor roşu - Roşu şi Ivoriu roşu După cum ştim canari în culoarea roşu pur nu există. Hibridarea cu Cardinalul de Venezuela, introducând în canarii galbeni culoarea roşu, a făcut ca din amestecul lipocromilor din aceste două culori originale să rezulte unele culori portocalii cu multe gradaţii intermediare.

Canar cu factor rosu - rosu ivoriu După cum ştim Canarii cu factorul roşu se împart trei varietăţi: Roşu-portocaliu, cu fondul deschis şi cu fondul închis. In varietatea Roşu-portocaliu, roşul şi galbenul se combină, predominând prima culoare. Pentru a fi într-adevăr de calitate ridicată din punct de vedere expozitiv, aceste exemplare nu trebuie să aibă nici o urmă de brinatură, totuşi şi aceste exemplare brinate sunt necesare la reproducere. La exemplarele de calitate, brinatura trebuie să fie uniformă, nu prea evidentă dar nici prea ştearsă pentru a menţine culoarea tipică, la care se vede o uşoară intensitate a culorii pe spate şi supracoadă.

 

 

BIBILICI

Bibilicile denumite si picherite, sunt originare din Africa Occidentala, este o rasa grea care ajunge la greutatea de 5 kg.

Bibilicile (sau picheritele) sunt rude apropiate cu gainile, curcile si prepelitele.

Bibilicile sunt apreciate nu numai pentru carnea gustoasa cat si pentru proprietatile curative ale carnii si oualor.

 

Carnea bibilicilor intareste imunitatea oaselor si curata singele, afirma medicii.

In comparatie cu gainile sau alte pasari, bibilicile sunt cu mult mai rezistente la boli sau la paraziti de tot genul.

Ouale de bibilica sunt de culoare sur-deschis, mai mici decat cele de gaina si cantaresc 43-48 grame.

Au o forma de para, cu coaja groasa si rezistenta.

Rezista la transportare pe distante mari si isi pastreaza calitatile gustative timp de jumatate de an, daca sunt pastrate la temperatura de 0…+10 grade C, contin vitamina A, nu provoaca reactii alergice atat la copii, cat si la maturi.

Un ou contine atitea calorii, cit patru oua de gaina.

Bibilicile incep sa se oua la varsta de 6 luni. Timp de un sezon o femela face 100-150 de oua.

Bibilicile sunt crescute si hranite in mare parte ca si puisorii de gaina.

De regula o bibilica de carne la trei luni, cantareste – intre2 kg si 2.5 kg, iar la cinci luni - 4 kg.

Bibilicile sunt tinute in familii - cate patru femele la un mascul. Tineretul poate fi deosebit dupa genuri la varsta de cinci luni. Masculii au capul mai mare si penele mai albe. De regula, circa 40 la suta din toata populatia sunt femele.